Ghidul muzeelor şi colecţiilor din România / The Guide to

Pe plaja Modern din Constanţa, toboganul vechi de 20 de ani reprezintă un pericol pentru copii. Nici vecinii din Varna, Bulgaria, nu s-au grăbit cu amenajările pentru noul sezon. Administratorii plajelor din Constanţa se scuză că­ nu au avize să amenajeze nimic, în timp ce autorităţile se apără cu „statutul incert“ al construcţiilor abandonate. În 2009, Terra Office, societatea patronată de Florin Toma, semnează un contract de management cu ROMNED Port Operators, firma condusă de Sorin Greavu și Victor Băldescu, doi afaceriști cunoscuți pentru activitățile portuare dar și pentru că sunt jucători de nivel mare în domeniul plajelor, având concesionate pe termen lung ”bucăți” de litoral atât în Mamaia cât și în Sorin Greavu, directorul acestei firme, ne-a spus că a refuzat să preia plaja de la 2 Mai întrucât „Primarul a furat jumătate de plajă. Din 2,4 hectare, aproximativ 1,2 hectare a fost furată”, a declarat Greavu. Cei de la Apele Române spun că s-a renunţat la sectoarele de plajă care au fost închiriate de către Romned (firmă administrată de afaceristul Sorin Greavu -n.r.). Probabil că parcele respective vor fi reîmpărţite, pentru că un hotelier nu are nevoie de 20.000 de mp de plajă. Apele Române cer bani anual pe metru pătrat de nisip. Deşi fiecare cetăţean din România are dreptul Afacerea cu concesionarea plajelor va merge atâta timp cât firma nu iese pe pierdere", a declarat Petre Neagu, reprezentant al societăţii Romned Port Operator, administrată de afaceristul Sorin Greavu. Petre Neagu venise să liciteze pentru sectoare de plajă din Mamaia, zona hotelul Victoria. „Cred că Apele Române vor pregăti la timp plajele, care acum arată jalnic. Sperăm să se 1,41012e+12 cabinet dr.greavu nicolae. 12343533 cabinet dr.oleniuc viorel. 19653132 cabinet dr.paicu ioan . 2,56031e+12 cabinet dr.scurtu nicoleta l. 12343649 cabinet dr.stanciu luminita. 21264102 cabinet ginecologic dehelean. 1,48052e+12 cabinet med veter boaru nicol. 2,73052e+12 cabinet medic buducov. 2,53101e+12 cabinet medic stoica filoftei. 2,36072e+12 cabinet ortoped mihail e. 20793679 Ghidul muzeelor şi colecţiilor din România / The Guide to Museums and Collections in Romania, 2006 by CIMEC in Types > Brochures, romania e ghid

[index] [9938] [33897] [12528] [28492] [9177] [2388] [11753] [1908] [30419] [3169]

http://bitcoin-casino-jackpotslots.crypto-forex.pw